Când sunt mici, să doarmă toată noaptea și să mănânce toată mâncarea sănătoasă.

Când mai cresc, să învețe bine, să fie cuminți, ascultători, inteligenți, educați.

Când devin adolescenți, să fie un fel de adulți mai mici, responsabili și înțelepți. 

Și apoi ne lovește realitatea: când sunt mici, nu dorm două ore legate și nu se ating de mâncarea pentru care am stat aproape o zi întreagă în bucătărie, au crize de nervi, urlă și plâng.

Când mai cresc, încep să nu ne mai asculte (nici măcar puținul pe care îl făceau înainte), se supără și ne trântesc ușa în nas.

Toate așteptările pe care ni le creăm singuri despre cât de minunat și special va fi copilul nostru, tot ce sperăm pentru el și, de fapt, nu se va întâmpla, nu fac decât să ne frustreze ca părinți, generând, apoi, frustrări copiilor.

Mai degrabă, decât să investim atâta energie în acest gen de gândire, mai bine ne-am concentra pe a identifica părțile bune ale copilului nostru.

Să-l apreciem pentru ceea ce este. Pentru simplul fapt că este copilul nostru. Pentru că sigur are și calități, pe lângă toate defectele care ne enervează.

Cunoscându-l, cu bune și cu mai puțin bune, vom putea să-l înțelegem mai bine. 

Sursa foto: Pixabay