Pentru cei mai mulți dintre noi este important ce gândesc persoanele dragi, iar părerea lor poate contribui, chiar, la formarea stimei noastre de sine. 

În cazul părinților, lucrurile sunt (și) mai sensibile. Pentru că, în anumite situații, ceea ce își doresc părinții nu prea coincide cu ce și-ar dori copiii – există multe diferențe de gusturi, păreri, experiență de viață, trăsături ale personalității etc., astfel încât, inevitabil, vor exista situații în care deciziile vor fi diferite, cu riscul de a dezamăgi.

În teorie, teama de a dezamăgi părinții nici nu ar trebui să existe, pentru că se presupune că dragostea acestora ar trebui să fie necondiționată, indiferent că eu, copil, aleg să mă fac inginer, iar părinții mă visau medic. Din păcate, o reacție frecventă a părinților este fix aceasta, retragerea afecțiunii și distanțarea de copil.

Există persoane pentru care simplul gând de a dezamăgi și de a pierde afecțiunea părinților le sufocă personalitatea și le împiedică să facă ce le-ar plăcea sau să meargă pe drumul pe care și l-ar dori. 

Și uite așa, în funcție de cât de puternică este această teamă, ea își va pune amprenta pe domenii importante din viața copilului devenit adult, domenii în care, teoretic, părerea părinților nu ar fi trebuit să mai aibă o mare valoare: 

• cariera aleasă (unii vor ajunge în joburi ”sigure”, blazați și nefericiți, doar pentru că siguranța este una din valorile importante pentru părinți);
• viața sentimentală (câți nu își aleg, chiar și în zilele noastre, partenerii în conformitate cu dorințele părinților);
• alte multe domenii în care unii vor evita pur și simplu să-și asume riscuri (pentru că există posibilitatea de a nu reuși și, pe cale de consecință, de a dezamăgi).

Știu că este greu, însă, cu pași mici, ar trebui să începem să ne susținem copiii să se pună pe primul loc și să avem încredere (și noi, și ei) în hotărârile lor!

Da, să îți dezamăgești părinții poate fi dureros și greu de acceptat acum, însă cum se va simți copilul nostru peste 15 ani, când poate va trăi o viață fără nici o legătură cu ceea ce și-ar fi dorit?

Noi, părinții, am făcut alegerile noastre și, deși fără îndoială vrem binele copiilor, uneori ”binele” lor nu este același cu ”binele” nostru.

Iar dacă a hotărât că, cel puțin în anumite domenii, va lua propriile decizii, este probabil să fie nevoit să își înfrunte părinții (mai ales dacă locuiesc în aceeași casă). Este trist că se ajunge în asemenea situații conflictuale, însă poate fi una din cele mai bune hotărâri pe care le va lua, pentru că doar el știe cel mai bine ce își dorește și ce este bine pentru el. 

Și chiar dacă, în final, va afla că s-a înșelat și a ales greșit, va fi o lecție din care va putea învăța multe. Orice proces de învățare presupune și greșeli, este ceva firesc.

Va fi, oricum, mult mai bine decât dacă ar fi urmat calea ușoară și sigură aleasă de părinți. Va fi o oportunitate de învățare, din care va câștiga încredere, experiență și muuulte momente frumoase. Și ocazia să fie EL, nu NOI, un apendice al nostru. 

Încurajați-vă copiii să încerce, să aibă curaj! NU este prea târziu, chiar dacă sunt deja mari! S-ar putea să li se deschidă orizonturi la care doar visau înainte! Ei, nu alții!

Sursa foto: Pixabay