Dacă ai mai mulţi copii, cu siguranţă ai observat cât sunt de diferiţi! Fiecare are o capacitate de înţelegere sau o viteză de învăţare diferite.
De asemenea, nu toţi au aceleaşi abilităţi sau talente.

Poate unul îşi leagă singuri şireturile la 4 ani, iar altul nu reuşeşte nici la 10, oricât le-ar răsuci şi s-ar strădui.

Nu mă refer aici la situaţiile de comoditate din partea lor (am şi eu acasă un exemplar care preferă să spună că “nu poate”, doar-doar face altcineva treaba lui), nici la tendinţa noastră, a părinţilor, de a rezolva totul în locul lor, protejându-i în exces. Ci doar la faptul că unii au unele abilităţi mai dezvoltate decât alţii, fără a însemna că sunt mai puţin valoroşi sau că nu au alte talente, în alte domenii.

Unul mănâncă în doi timpi şi trei mişcări, altul cu viteza melcului. Nu este nicio tragedie! Respectaţi-le ritmul, nu îi zoriţi şi nu puneţi presiune inutilă pe ei, atunci când realmente nu este cazul!

Iar comparaţiile, aşa cum am tot spus, de prea puţine ori îl motivează pe cel vizat. Vei reuşi doar să îl faci să se simtă (şi mai) nesigur pe el, mai puţin bun şi important decât fratele lui sau decât restul lumii. 🙁

Știu că noi, părinții, suntem bine intenționați, dorim să îi ambiţionăm să facă mai mult şi mai bine, dar de cele mai multe ori creăm exact efectul invers. Este cel mai simplu mod prin care distrugem stima de sine a copiilor noștri. Comparațiile sunt calea sigură spre nesiguranță, iar adolescenții oricum nu stau bine la capitolul încredere în sine.

Încurajați-vă, mai degrabă, copilul în ceea ce face bine! Cu siguranţă are un talent, o materie la care excelează, ceva la care se pricepe mai bine decât alții!

Sursa foto: Pixabay