Câți dintre noi nu ne-am făcut planuri pentru copii, încă de când aceștia erau mititei? Îi visam mari inventatori, medici celebri, campioni la tenis sau prim balerine la Covent Garden… Tot ce ne-ar fi plăcut nouă să fim.

Apoi, încercam să ne trăim visurile prin intermediul copiilor noștri!

Un amănunt care ne-ar ajuta să scăpăm de multe nemulțumiri și discuții în perioada adolescenței ar fi acceptarea faptului că… adolescenții sunt diferiți de părinți. Dacă am fi conștienți de asta, lucrurile nu ar mai fi la fel de tensionate, pentru că am am dezvolta mai bine empatia și am înțelege că, așa cum, în multe aspecte, oamenii sunt diferiți unii de alții, la fel și adolescenții sunt diferiți de părinți.

Avem, de multe ori, tendința de a-i considera pe copii ca fiind niște extensii ale noastre: ar trebui să le placă lucrurile care ne plac nouă, să aleagă la școală opționalele pe care le dorim noi, liceul pe care noi îl considerăm potrivit și, de ce nu, să meargă mai departe pe calea profesională pe care fie am mers și noi, fie pe care am visat-o, însă nu a fost să fie.

Și atunci punem presiune, conștient sau nu, pentru ca adolescentul să devină medic, de exemplu, pentru că toți din familie sunt medici sau, din contră, pentru că asta ne-am fi dorit să fim, dar nu s-a putut.

Nu, copiii nu sunt copiile noastre și nu trebuie să ne împlinească nouă visul nerealizat!

Atunci când vom înțelege acest lucru, că sunt diferiți de noi și pot avea cu totul alte pasiuni și idealuri, că alte lucruri îi fac fericiți, nu ceea ce ne face pe noi fericiți, atunci vom scăpa de muuuuulte discuții în contradictoriu!

Sursa foto: Pixabay