Există mulți părinți care au tendința (paradoxal, cu cele mai bune intenții)  de a dezaproba ceea ce fac copiii lor. Mulți cred că așa îi vor mobiliza, iar copiii vor deveni mai buni, vor învăța și vor ajunge cât mai departe în viață.

Mesaje de felul: ”Dacă te-ai fi străduit mai mult, ai fi făcut mai bine!”, ”Nu e rău, însă uită-te la fratele tău, el de ce poate mai mult?”, ”Tu chiar nu ești în stare să rezolvi exercițiul acesta?”, ”Ai luat un 9? Ai fi putut lua 10, dacă mai citeai un pic!” etc. transmit, direct sau mai voalat, dezaprobarea.

Părinții nu își dau seama și nu vor să le facă vreun rău copiilor, în nici un caz cu scopul de a le diminua stima de sine. De aceea, nici nu are rost și nici nu este nevoie să le reproșăm ceva, ei credeau că fac bine ce fac. Probabil au fost crescuți și ei în același mod și repetă, inconștient, modelul cunoscut. 

Mici fiind, atunci când primim acest gen de mesaje, le preluăm și le asimilăm fără a le pune la îndoială. În fond, în copilărie părinții sunt zeii noștri, cum ar putea să greșească? Dacă părinții ne spun că nu putem, nu suntem în stare sau nu suntem buni la ceva, pentru noi este un adevăr absolut. Și creștem cu această convingere, căutând, inconștient, dovezi care să ne valideze și mai mult acest adevăr. Vom trece rapid cu vederea notele de 10 și laudele profesorilor și vom face o tragedie dintr-o notă mai mică, ne vom considera cei mai nepricepuți. Vom căuta, fără să ne dăm seama, dovezi pentru a ne convinge că etichetele pe care ni le-au lipit părinții sunt reale. 

Dacă ne-au comparat cu alți copii, ne vom uita mereu spre ceilalți și ne vom compara cu ei – evident, în detrimentul nostru: ceilalți vor fi mereu mai deștepți, mai frumoși, mai capabili. Cu cât îi vom vedea pe ei mai sus, cu atât mai jos ne vom simți noi. Cu cât mai jos ne vom simți, cu atât mai greu ne va fi să avansăm, să ne îmbunătățim stima de sine. Un cerc vicios din care e complicat de ieșit fără conștientizarea acestor credințe limitative și fără exercițiu.

Cel mai eficient este, așadar, să conștientizăm în ce fel acest lucru ne afectează astăzi și să începem un proces de dezvoltare personală, pentru a putea fi mai buni mâine, pentru noi și pentru copiii noștri.

Să nu ne mai considerăm victima circumstanțelor, ci să preluăm responsabilitatea pentru ceea ce suntem și ce alegem să facem din acel moment. Iar să fim responsabili presupune să spargem tiparul și să nu procedăm în același mod atunci când vom avea copiii noștri.

Sursa foto: Pixabay