Alături de copil, la bine și la greu

Vă promiteam, data trecută, că voi reveni cu sugestii care pot ajuta atunci când adolescentul trece printr-o perioadă stresantă. Am sintetizat pentru voi ceea ce mi s-a părut mai util.

În primul rând, copilul ar trebui să se simtă în siguranță acasă, cu părinții. Să știe că acasă este un mediu sigur pentru el și că poate povesti orice i se întâmplă, fără a fi judecat sau criticat. 

Indiferent cât de greu le este la școală sau cu prietenii, să fie siguri că pot veni oricând la noi, părinții, pentru o vorbă bună, iar noi îi vom primi, mereu, cu brațele deschise. Să știe că îi iubim necondiționat și îi susținem, le suntem alături în orice situație. Să ne facem timp pentru a-i asculta, chiar dacă și timpul nostru e limitat.

Să nu tratăm cu mai puțină seriozitate problemele lor, chiar dacă nouă ni se par lipsite de importanță reală. Pentru ei chiar contează, li se pare că trăiesc o dramă.

De asemenea, specialiștii recomandă să nu încercăm să ne ferim copilul de emoțiile negative. Ele sunt parte a existenței noastre și, oricât ne-am dori ca ai noștri copii să nu le trăiască, ei le vor simți, la un moment dat. În plus, stresul și plictiseala, în doze controlate, au rolul lor.

Se recomandă să îi ajutăm, încă de mici, să identifice și să accepte și emoțiile negative, pentru a reuși să facă față disconfortului atunci când ele apar. Să i le validăm și noi, asigurându-i că nu este nimic în neregulă cu ei. Toate emoțiile sunt bune, în doze confortabile, iar dacă fugim de ele și încercăm să le ascundem, e ca și cum am pune capacul peste o oală sub presiune. 

Evident, copiii ar trebui învățați să vadă partea plină a paharului. După ce au identificat emoțiile și au evaluat situația în care se află, să învețe să se concentreze pe a găsi soluții, nu să rămână blocați în situația respectivă, prin a se complace și plânge mereu.

O altă recomandare ar fi să îi încurajăm pentru efortul lor și să nu apreciem doar rezultatul final. Copilul a făcut tot ce a putut în momentul respectiv, poate data viitoare va face mai bine. Le explicam elevilor mei că o notă proastă nu este definitorie pentru nivelul de cunoștințe pe care îl au, ci reprezintă doar o poză a unui moment dat. Poate în dimineața testului nu se simțeau bine, poate nu au dormit suficient în noaptea precedentă, poate nu s-au putut concentra. Nota respectivă reprezenta fotografia acelui moment și atât. La următorul test pot face mult mai bine. Ideal ar fi nu să alerge după note, ci să descopere plăcerea de a învăța.

Despre evitarea comparațiilor cu alți copii am mai povestit aici.

Foarte important mi se pare să-i asigurăm copilului și timp liber, să nu-i încărcăm programul cu o mie de extra-curriculare, care vin la pachet cu stresul și oboseala de rigoare (despre capcana activităților am mai scris aici).

Fii tu însuți un model în gestionarea stresului, pentru a oferi un exemplu bun copilului tău! 

Știu că pare o generalizare, dar mai toți copiii pe care i-am cunoscut și care vorbeau țipând, aveau părinți care țipau, la rândul lor. Un părinte anxios va transmite temerile sale copilului, așa cum un părinte ipohondru va proiecta toate fricile sale legate de boli (și) pe copilul său. 

Să ne controlăm, așadar, și noi comportamentul și anxietățile, pentru a le putea oferi un exemplu real copiilor, nu doar vorbe nesusținute de realitate!

Sper să vă fie de folos și să fiți sprijinul de care adolescenții au, de multe ori, atâta nevoie!

Leave a Reply