Adolescenții și somnul

Cine nu are un adolescent care se trezește, dimineața, morocănos și obosit, să ridice mâna! 🙂

Restul? Ce (ne) facem?

Se pare că din ce în ce mai mulți adolescenți au probleme cu somnul. Conform National Sleep Foundation (da, americanii au și așa ceva, o fundație care studiază somnul! :)), deși adolescenții au nevoie între 8-10 ore de somn/noapte, doar 15% din participanții la studiu au declarat că dorm peste 8 ore (https://www.sleepfoundation.org/articles/teens-and-sleep).

Este normal să avem din când în când o dimineață în care ne trezim mai greu, ne simțim iritați și poate chiar triști, pentru că nu suntem roboței. Când devine, însă, o regulă, iar zilele în care ne trezim odihniți și binedispuși sunt rare, atunci apare un semn de întrebare. Evident, există oameni care pot funcționa foarte bine și cu mai puțin somn, însă ei reprezintă excepția.

Care ar putea fi câteva dintre cauzele unei deficiențe de somn în rândul adolescenților?

  • programul încărcat (despre asta am mai vorbit aici); teme multe la școală, teme la meditații, cluburi și multe alte activități extracurriculare, prea puțin timp liber.

În această situație, ar trebui să intervină părinții și să stabilească prioritățile, altfel este greu pentru un adolescent să doarmă buștean noaptea, știind că are trei cluburi, teste și concursuri a doua zi și trebuie să aibă rezultate bune la toate. Presiunea este prea mare și ar fi o sursă de stres (și insomnie) pentru oricine!

  • distracțiile la ore nepotrivite – este greu să te mai trezești dimineața fresh și cu chef de școală, dacă în seara precedentă ai stat pe net sau cu prietenii până târziu și te-ai culcat după miezul nopții; și aici, tot părinții trebuie să intervină, pentru a seta limitele potrivite (de exemplu, în timpul săptămânii dăm stingerea mai devreme, iar distracțiile pot fi programate pentru serile de vineri sau sâmbătă – dar nu doar să setăm regula, ci să fim consecvenți în aplicarea ei).

Stabilirea unui program de somn în timpul săptămânii este o condiție absolut necesară pentru odihna adolescenților și capacitatea lor de a se concentra și a performa, atât la școală, cât și în relațiile cu ceilalți.

  • consumul de energizante, mai ales seara (nu doar cafea, ci și ceaiurile, ciocolata sau băuturile energizante, pe care ei ar avea tendința de a le considera doar ”suc”);
  • televizorul, telefonul – social media sau internetul înainte de culcare – specialiștii recomandă închiderea tuturor gadget-urilor cu cel puțin 30 de minute înainte, pentru a nu perturba somnul.

Chiar dacă adolescenților noștri nu li se pare ”cool” și protestează cu argumente de genul „nu mai sunt copil mic!”, programul de somn ar trebui să devină o prioritate! 🙂

Sursa foto: Pixabay

Leave a Reply